 VIZIUNEA ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE

• PROMOVAREA unui învățământ modern deschis și flexibil, capabil să asigure elevilor accesul la toate nivelurile de învățământ, din perspectiva formării abilităților și competențelor pentru realizarea succesului personal și profesional într-un climat stimulativ de cooperare și de siguranță.

• DERULAREA UNEI PALETE VARIATE DE ACTIVITĂȚI ȘCOLARE, pornind de la Curriculum Național, care să țină cont de teoria inteligențelor multiple, de predarea integrată și evaluarea competențelor NU a cunoștințelor, de rolul emoțiilor în învățare și de stilul variat de învățare al fiecărui copil.

 MISIUNEA ORGANIZAŢIEI ŞCOLARE

• Școala noastră va avea mereu porțile deschise pentru toți cei care au nevoie de educație.
• Profesorii școlii noastre vin în sprijinul fiecărui elev, desăvârșindu-i educația, făcându-l să se simtă competent, autonom, în vederea creșterii șanselor sale de reușită socială și profesională. Meritul școlii noastre este acela că oferă șanse egale tuturor elevilor, nu numai celor care ating performanță.
• Oferim toate condițiile pentru ca elevii să învețe temeinic și să-și dezvolte abilități și atitudini ce le vor permite să funcționeze cu succes, ca adult, într-o societate democratică.

DESPRE NOI:

 PREZENTAREA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT:

• Unitatea şcolară: ȘCOALA GIMNAZIALĂ ’’TEODOR BĂLĂȘEL’’

Adresa unităţii: comuna Ștefănești, judeţul Vâlcea;
Telefon: 
E-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.
Web-site: www.scoalagimnazialateodorbalasel.ro

LOCALIZAREA GEOGRAFICĂ A ȘCOLII:

   ȘCOALA GIMNAZIALĂ ’’TEODOR BĂLĂȘEL’’ se află situată în localitatea Ștefănești care este aşezată în partea de sud – vest a ţării, în sudul judeţului Vâlcea, la cincizeci de kilometri de reşedinţa de judeţ, Râmnicu-Vâlcea. La nord se află situat oraşul Drăgăşani, la şapte kilometri distanţă de comună. La vest se află comuna Lungeşti, la patru kilometri distanţă. La est se găseşte comuna Voiceşti la doi kilometri şi comuna Grădinari, judeţul Olt, la trei kilometri.

  • MODALITĂŢI DE ACCES:

   Căile de comunicaţie care deservesc comuna sunt calea ferată cu staţia C.F.R. Zlătărei, la distanţa de un kilometru de centrul comunei şi drumul comunal Drăgăşani – Lungeşti, cu trecere prin centrul comunei, precum şi drumul naţional ce leagă Râmnicu-Vâlcea de Craiova, aflat la doi kilometri.

  • SCURT ISTORIC:

   Cea dintâi şcoală laică lua fiinţă în anul 1883, pentru satele Ştefăneşti (cu 126 de familii) şi Zlătărei (cu 106 familii), învăţător aici fiind Ilie Petrescu. La 30 aprilie – 12 mai 1896 durata învăţământului primar din mediul rural se stabileşte la 5 ani, programa incluzând şi alte obiecte de învăţământ, ca gramatica, limba româna, istoria românilor, geografia judeţului, a ţării şi a continentelor, ştiinţele naturale, caligrafia, desenul, gimnastica, muzica, lucrul manual.
   Actuala şcoală a fost construită cu ajutorul preotului Teodor Bălăşel şi al ministrului Şcolilor, Spiru Haret la 17 august 1910, la aceeaşi dată când a fost inaugurată şi primăria. Ca învăţător şi preot a funcţionat Teodor Bălăşel. Prin legea din 26 iunie 1924 învăţământul primar se prelungeşte de la 5 ani la 7 ani din care 4 ani fiind cursul primar şi 3 ani cursul complementar.

   După reforma învăţământului din anul 1948 clasel I – IV sunt primare, iar clasele V – VIII gimnaziale, aici predarea făcându-se de către profesori. În Şerbăneşti actuala şcoală a fost dată în funcţiune la 15 noiembrie 1957. Lângă vechea şcoală din Ştefăneşti Linie s-a ridicat alta nouă în 1970 – 1972. La ora actuală există patru şcoli primare şi două şcoli gimnaziale.

   La Şerbăneşti, în chiliile călugărilor, preotul Teodor Bălăşel, împreună cu Spiru Haret au înfiinţat prima şcoală agricolă din Oltenia, care a fost inaugurat la 17 august 1910, odată cu şcoala primară. Şcoala agricolă a funcţionat din 1910 până în 1927 în incinta mănăstirii, când preotul Teodor Bălăşel şi Nicolea Iorga au reuşit să construiască un nou local în Petculeşti (Grădinari), la şoseaua principală. Preotul Bălăşel a dăruit şcolii 100 de hectare pentru construcţia şcolii. Până în 1921 au absolvit şcoala de agricultură din Ştefăneşti 205 tineri şcolarizaţi. În prezent această şcoală nu mai funcţionează.

 

Go to top